Am citit atâtea cărți, am vorbit cu atâția oameni, deci sunt rezultatul tuturor acțiunilor pe care le-am întreprins, tuturor situațiilor prin care am trecut, tuturor gândurilor repetate care mi-au trecut prin minte.
Așa sunt eu. Îmi stă pe limbă și trebuie s-o scuip. Fraza magică. Și după atâtea câte am învățat, nu știu mai bine, pare-se. Sau poate că e bine. Poate, poate, poate...
Vreau să împart bunătate și voie bună tuturor. Aș vrea să fiu văzută că o zână. Aș vrea să presar praf de stele în stânga și în dreapta și să rezolv toate problemele.
Și după o zi lungă de salvat vieți, aș vrea să cad în brațele cuiva drag, cald și dulce care să-mi maseze aripile, să-mi dea un pupic și să-mi spună că-s genială și apoi să mai arunce el cu un rând de praf de stele peste noi doi și iubire să fie! Un cuplu magic.
Dar eu mă agit în continuu, eu îmi fac griji, eu gândesc și analizez mult și tare aș vrea să mă încetinească puțin. Eu sunt cea mai aglomerată metropolă din lume, el trebuie să fie un sătuc drăguț și pașnic. Echilibru.
Desigur, nu le putem avea pe toate, și totuși... îmi stă pe limbă.
Că-i bun, că-i rău, (rezultatul), Ale tot Ale e.
Melodia asta e plină de optimism oricum aș da-o.
