Vreo lipsa de vitamine sau nu stiu...pentru ca ma simt cam down.
Stii, sunt multe chestii pe care inca nu le inteleg, pe care nu le stiu...
Credeam ca... dar pare-se ca acum, pe cat parea de promitator, pe atat e de vag si rece acum. Deci, probabil ca nu.
Probabil am zis eu ceva... Citesc o carte de Dale Carnegie, el spune acolo in carte ca pana si cei mai mari criminali nu se invinuiesc pe sine, dar eu da.
Faza e ca, nu depinde in totalitate de mine... ce pot face? Incerc sa fiu cea mai buna varianta a mea posibila, ca-mi iese, ca nu-mi iese... nu stiu.
Dar, nah, stiu ce o sa spui, sa-mi ascult propriile sfaturi si sa don't worry, be happy. Dar nah, te mai da peste cap din cand in cand cate-o faza d-asta. Situatiile astea ar fi fost misto sa vina cu un ghid al utilizatorului sau niste subtitrari ceva. Dar nu vin. Partea frumoasa a vietii, te lasa pe tine sa fierbi in cautarea variantei care suna cel mai plauzibil, sau care te ajuta sa adormi linistit noaptea.
Stiu. Stoicism si pragmatism. Mergem inainte desigur, dar trebuie sa invatam. Ce invatam de aici? Probabil ca e abia inceputul unei lectii...
Oricum ar fii, nu trebuie sa ma puna atat pe ganduri, sa-mi analizez personalitatea la orice pas, sa vad, nu cumva am zis ceva gresit? Oh, poate ca daca-i arat latura asta a mea, va fugi.
Frate, asa sunt. Eu sunt cea care decide daca trebuie imbunatatit ceva. Si sunt multe de imbunatatit, nimeni nu ma cunoaste mai bine decat eu insami. Sunt cel mai aspru critic al meu.
Si atunci, c'est la vie.
"Imagineaza-ti ca fiecare om are scris pe frunte "Fa-ma sa ma simt important!""
Eu vad asta si actionez. Vreau pe cineva care sa vada si sa ma trateze la fel.
Calitate inainte de cantitate.
Doare putin pentru ca aveam un feeling asa sigur ca de data asta iese ceva! In sfarsit!
Ei bine, n-a disparut inca, numai ca e o perioada mai gri asa... stii cum e, speranta e foarte rezistenta, mai ceva ca Terminator :D
Eu o sa continui sa-l fac sa se simta important, daca asta-l stanjeneste, e liber sa dispara. Desi nu vreau s-o faca...
Doamne Doamne, Tu stii mai bine cum sunt orchestrate toate. Te las pe Tine sa conduci jocul asta.
Incredere deplina si o tensiune eliberata. Vreau zambete sincere din toata inima, care lumineaza si incalzesc si cea mai friguroasa zi de ianuarie. Vreau caldura sufleteasca de 24 Decembrie. Mi-ar prinde bine o imbratisare acum. Una d-aia mare, mare, mare. Vreau sa tip, tare, tare, tare.
Un umar imi trebuie, pe care sa-mi las capul usor ca o placintica, sa ma uit in gol, si sa spun "Il plac, credeam ca ma place pentru ca era o dulceata, acuma se poarta ciudat, ma simt confuza, nu stiu ce sa fac."
Si-mi trebuie umarul lui apoi. Si-mi trebuie o imbratisare a lui, si sa-l tin de mana, si sa zambim ca doi copii tembeli :D Ca in sambata aia de vis.
Da, sambata aia.
Sambetele mele pline cu zambetele tale.
