Stiiiu, stiiiu ca unii dintre voi sunteti amatori de "Lectura a la Ale". Surpriiiiizaaa! Mintea mea a creat ceva pentru voi. Delectati-va.
Note: The content on this page is subject to change. Viewer discretion is advised.
"Pour some strong scent on the carpets,
Bring me roses to fit you out;
There are some dead in the town, darling,
And slowly the corpses rot ..."
G. Bacovia, July
117. O suta saptispe. Unu unu sapte. Spune-i cum vrei, asta e autobuzul cu care evadez din cartierul select in care locuiesc. De la Poarta Iadului la Poarta Raiului.
Astazi, o zi destul de obisnuita. Scoala, si acasa. Pe strada vad un tip cu niste trasaturi ce-mi aduc aminte de cineva. I shook it off ascultand muzica mai departe. Pana cand... il vad pe el. Mda, exista un "El" desi el n-o stie... ma rog, o stia, dar n-o mai stie... si nici nu banuieste ca ... Dar lasand asta, nu era singur. Era cu o tipa. Dar nu asta e problema! Problema e ca il vroiam cat mai departe de mine. Sau cel putin sa nu-l vad eu. Dar nu. E adoua oara cand Doamne Doamne-mi face in ciuda ( sau pe plac?) aducandu-ma pe mine mai aproape de el, si acum, pe el mai aproape de mine. Mbine, eram sigura ca n-o sa se termine prea curand acest dulce calvar ca sa ma exprim, asa, mai literar.
Dar nici atunci, si cu atat mai putin acum, n-a avut niciun efect si nici nu o sa aiba. Ma refer la un efect vizibil, pentru ca in partea mea, un efect a avut: concluzia ca " It's not gonna end too soon."
Ma rog... probabil ca din ochii mei sareau scantei sau asa ceva, pentru ca m-am surprins muscandu-mi buza de jos si mi-am simtit muschii fetei in asa fel contractati incat pe fata mea mai mult ca sigur se citea o expresie de psihopata care tocmai si-a gasit urmatoarea victima! Mai mult, o fata care statea pe un scaun in fata mea, se holba ciudat la mine.
I shook if off this time too.
Ajung pe strada mea si ma gandeam : " Nu pot sa-ti vorbesc, nu pot sa te imbratisez, nu pot sa te privesc in ochi atat cat as vrea ... atunci o sa-mi "torturez" chitara electrica." Multumita de aceasta idee, ajung la poarta, iau cheia, si in momentul ala, m-am uitat in dreapta mea, si mi l-am imaginat pe el, aratand la fel ca mai devreme, zambindu-mi. In momentul ala ochii mi s-au umplut de lacrimi instantaneu. Dar in secunda urmatoare mi-am adus aminte ca avem musafiri. Aaah... sentimente reprimate. Asa patesc de fiecare data. Ceva ma umple de sentimente ce nu pot fi calmate decat cu niste lacrimi si imprejurarile nu ma lasa sa le vars! Trebuie sa le reprim, sa fortez un zambet si o atitudine jucausa si vesela, care eventual ma prinde si uit de toate lucrurile triste, sau enervante.
Dar cu toate astea, indiferent de sentimentele pe care prezenta lui mi le provoaca (deocamdata)... eu tot nu pot face nimic. Orgoliul si onoarea-mi dicteaza vorbele si faptele.
Ceea ce e destul de bine, cred eu.
Pentru el sunt doar o "indiferenta si increzuta".
Well, "I'm tough, ambitious, and i know exactly what I want. If that makes me a bitch, okay."
E deja prea tarziu ca sa schimb ceva si prea devreme ca sa incerc ceva nou.
Iar timpul e scurt si neiertator.
Totusi, la anul voi fi departe. Plec. Iar "ochii care nu se vad, se uita".
Sayounara, lawyer-face.
Indiferent de tot, eu raman neclintita in decizii si in planuri. Things will go my way.
